Il nostro mare
Iè vvère quànde dìsce: iè bbèdd’assà
U mare ca tenìme attùrn’a VVare:
Iè bbèdd’acquànne stà chièt’e cchiàre,
E qquànne vertequèsce u maistràle. (vertequèsce = vortica)
Iè granne: sì, iè granne cchiù du cìile
Ca dorme n-gap’a iìdde e ca u-ammìire, (ammìire = ammira)
Ca sciòche, u lemenèsce e ca u-attìre, (attìre = attira)
Ca u vrame, ca u-attòcche e u-accarèzze. (vrame = brama)
Ce ddìsce? ce te par’a la matìne
Acquànne sponde u Sole da Levànde, (Acquànne = quando)
Acquànne tutt’u vèste de nu mande
De lusce, de rebbìne e de chelùre?
Ce ddìsce? quànn’asscènne pò la sère
U Sole ndra nu rasce e nu chiaròre, (rasce = raggio)
Non scètte mille vambe tutte d’òre,
Nom bbare ca s’appìcce tutte nzìime? (Nom bbare = non pare)
De notte, quànne vìte ca stà lusce
Do lume de la lune allemenàte, (D’o = Dal)
Non grìte de sendì tu na candàte,
Na vosce, nu lamìinde e na delgèzze? (lamìinde = lamento)
Iè bbuène: tutte bbuène quànne chiàne
Se mètt’a navecàuue la benàzze (benàzze = bonaccia)
E ttèrr’e ccìile, tanne, che n’abbràzze,
Acciàffe tutte nzìim’e se devèrte!
Pezzìngh’acquànne u vìinde non u smove
Iè ccom’a na spianùre tutte vèrde
Ca fusce nnand’a ll’ècchie pò se pèrde,
Pe ccorre ad acchecchiàrse sott’o cìile. (acchecchiàrse = unirsi)
Ma quànn’u vìinde ammène ca u schemmòve,
S’arrèzze, vedequèsce, se revòlde, (vedequèsce = si muove)
Camìne sop’e ssotte, ggìr’e vvolde
E zzombe, s’ammarèsce, fasce u matte. (s’ammarèsce = si imbestialisce)
Non dène u mare nèste la recchèzze
Annùtte da la uèrre e la svendùre,
Ma sott’a ccudde spècchie vèrde-scure
Ascònne nu tresòre ca ngi-avàste.
Cu vìinde a tturge, sop’o mare nèste (turge = turbine)
Da Mìre a nnù menì la paranzèdde (Mìire = Myra)
Ca tanda gràzzia nove, sand’e bbèdde,
Ca tanda Fèta nove n’annecì.
Fu sop’o mare nèste ca Venèzzie
Mannò a nnù l’aiùte sesperàte,
Ca chèssa pàddria noste, termendàte
Da tanda mala ggènde, delleberò. (delleberò = liberò)
Antonio Nitti di Vito
(Libro: Liriche Dialettali, Bari, 1915)